
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, a participat ieri la o ședință de lucru la Palatul Victoria, alături de conducerea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (#UNCJR), premierul Luca Niculescu și membrii echipei guvernamentale.
Obiectivul principal a fost identificarea unor soluții concrete pentru provocările bugetare și investiționale ale comunităților din România.
Valeriu Iftime: „A fost o întâlnire aplicată și necesară. Am adus în atenția Guvernului problemele urgente cu care se confruntă județul Botoșani. Rectificarea bugetară și viitorul buget trebuie să reflecte nevoile reale ale comunităților.”
În cadrul dialogului, reprezentanții administrațiilor județene au analizat presiunile bugetare din această perioadă. Accentul a căzut pe domeniile prioritare, cu impact direct asupra calității vieții cetățenilor: serviciile sociale, spitalele, drumurile județene și finalizarea proiectelor cu termene apropiate.
UNCJR
Consiliul Județean Botoşani
Guvernul României


