
Marcăm astăzi Ziua Curățeniei Naționale, un moment care ne amintește că schimbarea reală nu vine din acțiuni de o singură zi, ci dintr-o responsabilitate pe care ne-o asumăm zilnic, fiecare dintre noi.
Nu putem schimba nimic în Botoșani dacă ne prefacem că lucrurile merg bine când, în realitate, suntem pe ultimele locuri din țară la reciclarea deșeurilor. Cifrele nu mint. Aceasta nu este doar o statistică rece, ci un risc major de sancțiuni și proceduri de infringement ale căror costuri le vom plăti, din păcate, cu toții. Nu mai putem continua așa.
De aceea, am convocat la aceeași masă toți actorii implicați: operatorul de depozitare, firmele de transport din UAT-uri, consilierii județeni din toate formațiunile politice, reprezentanți ai Ecoproces, Urban Serv, Direcției Județene de Mediu, Gărzii de Mediu și ai Serviciilor Publice.
Am stabilit împreună măsurile concrete și primii pași care trebuie făcuți: campanie masivă de informare pentru colectarea selectivă, sortare pe bandă la groapă timp de două luni pentru a evalua obiectiv rezultatele și proiectarea unei stații de tratare mecano-biologice.
Scopul nostru este clar: mai puțin gunoi depozitat la groapă, mai multe materiale introduse în economia circulară și costuri reduse pentru botoșăneni. Trebuie să schimbăm modul în care privim deșeurile.
Vă invit să fim parteneri în acest demers. Nu va fi ușor și rezultatele nu apar peste noapte, dar cu măsuri coerente de la nivel administrativ și cu implicarea fiecăruia dintre dumneavoastră, Botoșaniul poate și trebuie să iasă din coada clasamentului.
Este o chestiune de responsabilitate și față de generațiile care vin după noi.
Alte însemnări
România are nevoie de un guvern funcțional, iar PNL este deschis să contribuie la instalarea acestuia.
Consiliul Local Botoșani, 14 octombrie 2026. fiecare vot trebuie să aibă o justificare

Workshop la Botoșani organizat în cadrul proiectului: „Conectați pentru sănătatea oamenilor – CONNECT ” I.D. ROMD00398